Marele „i” sau ce înseamnă implicarea la job
Ce înseamnă implicarea angajaților?
Un angajat care se implică are o conexiune puternic emoțională cu job-ul său. Sentimentul este acela al unui scop bine definit și a energiei pe care acesta o generează. La un astfel de angajat nu vei auzi sintagma „nu e în job description-ul meu” sau „nu sunt plătit să fac și asta”.
Implicarea este acel sens al scopului și rezultatului unei activități, al energiezi focusate, pe care ceilalți o văd și o simt, care spune despre un angajat că are inițiativă personală, adaptabilitate și efort susținut spre un scop organizațional, al companiei.
Este vorba de energie…
Majoritatea confundă adesea satisfacția job-ului cu implicarea. Dar acel impuls de energie pe care îl simți vine de la implicarea pe care o ai la job – nu doar din cât de satisfăcut ești că te afli acolo.
Este precum ai fi „luat de val” – atunci când îți place atât de mult ceea ce faci încât pierzi noțiunea timpului, ești antrenat de o situație dată, dar nu depășit sau epuizat.
Cum arată implicarea?
Angajații implicați sunt focusați, energizați și entuziaști. Acestea duc spre:
Persistență – lucrează susținut pentru o perioadă mai lungă de timp fără a renunța ușor în fața problemelor.
Inițiativă – iau cu ușurință acțiune fără a aștepta să li se spună ce au de făcut din partea unui manager.
Adaptabilitate – se schimbă odată cu climatul, incluzând adaptabilitate interpersonală, învățarea si soluționarea în mod creativ a problemelor.
Asumare – își pot înțelege locul în companie și cum responsabilitățile lor impactează rezultatele.
Expansiune – își depășesc rolul ajutând-i pe ceilalți, corectând greșeli sau soluționând situații critice.
Care sunt nivelele de implicare?
Implicarea nu este un joc de-a „totul sau nimic”. Un angajat poate fi implicat în job dar nu și în compania pentru care lucrează sau se poate simți conectat cu echipa dar nu și cu misiunea business-ului.
Implicarea poate fi în:
Muncă
Echipă
Companie
Misiune
Mulți dintre angajatori consideră că implicarea vine la pachet cu pasiunea și energia angajatului, dar odată ce acești angajați plini de entuziasm încep să lucreze, compania are nevoie să îi susțină într-un mod care să le mențină implicarea. Resursele, comunicarea, suportul și încurajarea sunt cele care mențin implicarea angajaților.
Alinierea implicării cu well-being-ul
Well-being-ul este calitatea vieții unui angajat – cât de sănătos este atât fizic cât și emoțional, cât de mult își îmbunătățește și își trăiește viața la job.
Ce generează un program de well-being în implicarea angajaților?
Energie – Dacă angajații au un nivel ridicat al calității vieții este mai ușor să-și mențină energia fizică și emoțională la locul de muncă.
Prezenteism – Este mai mult decât a te afla fizic la job. Prezenteismul presupune ca angajatul să fie fizic sănătos la locul de muncă pentru a fi implicat și productiv în proiectele sale.
Flexibilitate – Este vorba despre capacitatea angajaților să își revină din perioade dificile și să poată trece peste obstacole cu ușurință.
Înnoire – Calitatea vieții trebuie re-înnoită, lucru diferit de la un angajat la altul.
Iată 5 sfaturi pentru îmbunătățirea implicării angajaților
01. Îngrijirea pentru oameni ca indivizi, nu doar ca angajați
Angajații se simt mult mai apreciați atunci când compania pentru care lucrează investește în sănătate, well-being și preformanță. Iar a te simți apreciat este precursorul implicării.
02. Design-ul job-ului
Este ușor pentru companii să risipească efort pe a încerca să măsoare implicarea, fără a se lua în considerare munca efectivă a angajatului. Trebuie ca analiza implicării unui angajat să determine nivelul de plictiseală și non-provocare pe care îl resimte echipa. Un program educațional de wellness poate să ajute la retrasarea focusului la locul de muncă.
03. Valorificarea funcției de management
Susținerea funcției de management trebuie să includă:
Programe educaționale, de training și suport
Soluții speciale de suport fizic și emoțional pentru a crește încrederea în companie
Feedback constant între toți angajații, nu doar între manageri, prin setarea unor „norme” (periodicitate, specific și acțiuni).
04. Ocazia angajatului de a avea o voce
Acest lucru înseamnă crearea unor mecanisme, formale sau informale, calitative sau cantitative, de tip chestionar intern. Cel mai important este ca aceste mecanisme să fie citite/ascultate și înțelese pentru a fi integrate în practică.
05. Identificarea barierelor implicării în cultura organizațională
Aceasta înseamnă un cumul de acțiuni intenționate de a ajuta angajații să se implice. Fie că acest lucru se resimte la nivel fizic, prin specialiști care oferă relaxare/energizare/destresare la birou, on-site/during/after-work sau la nivel pshihologic prin workshopuri de „viață reală” cu nevoi și soluții adresate.
Implicarea este posibilă!
Haide în contact cu noi pe wellness@activelife.ro pentru a stabili un program complet holistic și adecvat pentru compania în care lucrezi.
Noi te putem ajuta să inițiezi o platformă de wellness care să țină cont de:
Viața în afara locului de muncă
Aspirații
Puncte forte și slăbiciuni
Dezvoltarea personală